Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facultate. Afișați toate postările

16 iunie 2009

Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii - FILME

Iată că am reuşit să finalizez şi filmele de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov. Le puteţi viziona fie sub forma unei liste cu "derulare" automată, fie le puteţi vedea individual pe canalul nostru YouTube... sau puteţi să le vizionaţi în miniatură, succesiv, imediat mai jos. Cum vă place. ;)



Adresa listei de filme este:
www.youtube.com/view_play_list?p=47E45A5E515422C4

Iar cea a canalului nostru YouTube este:
www.youtube.com/npacurar

Vizionare plăcută!

31 mai 2009

Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 3)

Iată şi ultima parte (a treia) de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov. Pozele din acest album sunt făcute a doua zi după petrecerea de la Papaya (24 Mai 2009). Nu sunt prea multe la număr, aşa că nu disperaţi. :)

A fost de altfel şi ultima zi în care am stat în Braşov, şi tocmai de aceea am ţinut neapărat să vizităm Colina Universităţii. După aceea, ne-am reunit o găşculiţă mică Sub Tâmpa, la Cabana Pădurarului, unde am servit tradiţionala ciorbă de burtă "de-a doua zi după". ;))

După-masa ne-am retras în beciul pensiunii Old City pentru o cafea... Mă rog, unii au (re)luat-o chiar de la început cu vinul lăsat moştenire de Piticu'... ;)) Spre seară, eu şi Alina a trebuit să ne luăm la revedere de la gaşcă şi am plecat spre Cluj cu trenul. Pe când treceam prin Bod, încă aveam ditamai nodul în gât... Cule şi Oltenii au fost cei care au stins lumina la plecarea din Braşov, a doua zi dis-de-dimineaţă... punând astfel punct unui eveniment cu totul special pentru mine, şi sper că şi pentru restul participanţilor.

Al treilea (şi ultimul) set de poze de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov poate fi accesat dând click pe poza de la începutul acestei postări sau dând click mai jos.

Picasa Web Albums - Kissu - Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 3)

Dar nu plecaţi încă: urmează filmuleţele! ;) Sau cum s-ar zice: "Stay tuned, there's another cartoon coming soon!"

30 mai 2009

Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 2)

Iată şi partea a doua de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov. Petrecerea propriu-zisă a avut loc în 23 Mai 2009 începând cu ora 16:00, la restaurantul Papaya din Centrul Civic al Braşovului. În acest album sunt salvate toate pozele de la Papaya, inclusiv cele din noaptea de 23 spre 24 Mai 2009.

Noi am plecat la culcare pe la 3 jumate dimineaţa, dar eu am "parcat" cu Toni în subsol la Old City şi am mai cântat la chitară până pe la 5 fără un sfert. A doua zi am aflat că Papaya s-a închis abia pe la 5 jumate dimineaţa... Zolanu', Ţ şi Badea au stins luminile la plecare. ;)

Al doilea set de poze de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov poate fi accesat dând click pe poza de la începutul acestei postări sau dând click mai jos.

Picasa Web Albums - Kissu - Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 2)

Urmează Partea a 3-a! Enjoy!

PS N-am uitat de filme, dar astea durează ceva mai mult până se postează... Totuşi, aveţi acces la o mică mostră de film aici. ;)

Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 1)

A fost... şi s-a dus.

Întâlnirea a avut loc în data de 23 Mai 2009, dar eu şi cu Alina am avut o mini-vacanţă de 3 zile (22-24 Mai) alocată acestui important eveniment. A trecut mult prea repede şi s-a lăsat prea mult aşteptat... :( A fost multă distracţie, dar au fost şi momente de tristeţe... Ar trebui organizate astfel de întâlniri mult mai des, cel puţin o dată pe an! Altfel riscăm să nu ne mai întâlnim deloc. Prieteni şi colegi precum AG-ul, Sandu Letai, Misi Torok şi Ciprian Stanciu nu le-au mai apucat. Viaţa e mult prea scurtă... aşa că trebuie trăită cât se mai poate.

Acum îmi pare nespus de rău că nu am participat la întâlnirea similară de acum 10 ani de la Braşov... aşa cum îmi pare rău că nu s-a organizat deloc cea de 25 de ani de la terminarea liceului în Bistriţa. În fine... hai să nu ne înecăm chiar toate corăbiile, că nici aşa nu e bine. ;)

Aşadar... În acest prim album sunt salvate doar pozele din perioada premergătoare întâlnirii de la restaurantul Papaya din 23 Mai 2009. Primul set de poze de la întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii TCM din Braşov poate fi accesat dând click pe poza de la începutul acestei postări sau dând click mai jos.

Picasa Web Albums - Kissu - Întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea facultăţii (Partea 1)

Vor mai urma şi o Parte a 2-a şi una a 3-a... Vor fi postate pe Net şi toate filmuleţele făcute de mine şi de Alina. O să vă anunţ la momentul potrivit despre ele.

Deocamdată aştept comentariile/sugestiile voastre chiar aici, în această postare.

29 mai 2009

După 20 de ani... sau "Avanpremieră Radio TV" !

Atunci... înainte de 1989...
Atunci... înainte de 1989...






Şi acum... după 20 de ani.   
Şi acum... după 20 de ani.







Asemănări? Aceeaşi locaţie: în faţa căminului 15 pe Colină, la Braşov.
Diferenţe? Ochelarii, părul gri, ciocul şi... burta! :)

Restul? Va urma!
;))