06 septembrie 2010

Miki Alexandrescu Reloaded

Miki is back! Angry smile “Aceeaşi Mărie cu altă pălărie!”

S-a-ntâmplat exact acum o săptămână… Tot la telefon, tot Marele Miki în persoană! De data asta m-a sunat ca urmare a SMS-ului pe care i-l trimisesem cu o zi înainte, în timpul cursei de Formula 1 din Belgia.

Scârbit de faptul că, în timp ce în urmă cu un an nu pomenea nimic despre Michael Herck, românul nostru din GP2 Series (ba mai mult, când m-a sunat la telefon în 2009 nu-l scotea din “fiu de ţigan, retardat, handicapat, looser, fără niciun viitor în F1”), acum nu mai contenea dragă cu laudele la adresa lui Herck la fiecare cursă de F1 (pe bună dreptate, de altfel – însă mă exaspera ipocrizia sus-numitului Miki!), i-am trimis următorul SMS – şi citez de pe mobil:

“Ce frumos vorbiţi despre Michael Herck după ce anul trecut mi l-aţi făcut la telefon cu ou şi cu oţet! Sunteţi un mare ipocrit! Narcis”

Adevărul e că trimisesem mesajul “la oha”… nici nu mă gândeam că Miki mai are încă acelaşi număr de mobil din urmă cu un an şi că nu foloseşte cartele prepaid (alţii în locul lui poate ar fi făcut-o! Devil)… Mă rog, treaba lui – cert este că a primit mesajul meu, s-a ofticat tare şi m-a sunat să-mi explice mie ce şi cum… Că să văd… că de fapt nu e ce pare… că el nu se simte vinovat că îl laudă pe Herck, etc, etc, etc… Vrute şi nevrute, pe toate le-am ascultat timp de 9 minute şi 22 de secunde cât a durat convorbirea. Iată şi un fragment din convorbire, înregistrat cu mari eforturi de colegul meu Băză (mersi măh!):

Nu ştiu dacă la final omul numit Miki chiar a priceput unde greşise. Probabil că nu, din moment ce el se agăţa cu atâta disperare de “cât este el de patriot că-şi laudă conaţionalii” şi “uita” cu atâta nonşalanţă cât de urât îmi vorbise despre Herck în urmă cu un an… Asta este. “Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba.”

Noroc cu Digisport! Sper ca de la anul să nu-l mai aud pe Miki la F1. Winking smile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu